Oamenii care așteptau liniștiți în Piața Constituției și-și vedeau de live-uri, fluturau steaguri, discutau etc pur și simplu s-au transformat când Georgescu a apărut în Piața Constituției.
Flancat de bodyguarzi cu fețe de killeri profesioniști, băieți cu care nu te-ai urca în lift fără să ți se pună un nod în gât, Georgescu a avansat spre scenă printr-un culoar croit în forță prin mulțime de gărzile de corp, de ciobani cu cojoace și bâte, daci cu cușme care s-au voluntariat ad-hoc.
În jur, lumea se îmbulzea să-l atingă. Femei care plângeau „Vreau să-l ating!”, bărbați cu copii mici în cârcă, copii care riscau să fie striviți. Valul uman talazuia spre Georgescu, bodyguarzii împingeau. Un tânăr cu ceafa rasă m-a privit cu ură cruntă că-i obturez vederea spre Georgescu, a strigat ceva despre presă, m-am ferit, părea că o să-mi dea un pumn în cap. O doamnă foarte în vârstă, mărunțică, îl certa pe colegul meu cameraman de parcă-i furase pensia și-i tot cerea să stea în spate, că ea vrea să-l vadă pe CG.
„Domnul președinte are frică”, zice o femeie. „Știe că îl iubim atât de mult, că vrem cu toții să-l atingem”, o aud.
Alții, femei și bărbați, țipă: „Călin Georgescu președinte! Vă iubim! Vă iubim!”
Lumea se calmează abia când Georgescu coboară de pe scenă, ajutat. Aveam să aflu după aceea că era în cârje. Fiind mic de statură și înconjurat de bodyguarzi, nu l-am văzut.
Am văzut însă mulțimea. Transformată. Posedată efectiv de dorința de a fi aproape de el. Un fel de fervoare, nu de simpatie politică, nu, nu, fervoare asemănătoare celei mistice.
Înfricoșător.
Loredana Diacu
